Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!

    Lectura, una dintre disciplinele care se studiază la ciclul primar în cadrul orelor de Limba şi Literatura Română, are ca obiectiv principlal formarea competenţelor de comunicare orală şi scrisă. Adevărul este că nu e uşor să dezvolţi gustul pentru lectură, în societatea informatizată în care trăim. Totuşi, dacă profesorul găseşte „cheiţa” care să învârtă resorturile în mintea unui copil, adică, dacă este suficient de interesat de nevoile acestei generaţii şi-n plus, le şi înţelege, cu siguranţă va avea parte de surprize... aşa cum am avut eu.

    Încurajând şi stimulând deprinderea de a citi la o vârstă fragedă, beneficiile pe termen lung sunt multiple: de la dobândirea de noi cunoştinţe, îmbogăţirea vocabularului, până la dezvoltarea imaginaţiei, stimularea memoriei şi îmbunătăţirea comunicării. Sincer, de la poveştile nemuritoare la romane a fost un singur pas... sau hop, cum vreţi să-l numiţi. De multe ori, pentru ora de lectură, elevii mei s-au pregătit pentru a-şi prezenta lectura favorită, care putea fi o poveste, un basm, un roman. Evident, din punct de vedere didactic, era o motivaţie, pentru că, pentru a realiza tema respectivă, era nevoie să citească. Interesul lor a venit din faptul că nu le-am impus niciun titlu. A fost alegerea lor. Ştiţi cât de responsabili sunt când au dreptul să aleagă? Aproape toţi au ales romane, fără să-i oblig, iar acest lucru a fost o surpriză extraordinară. Dar, staţi aşa, surprizele nu se opresc aici, cum nici ei nu s-au oprit din citit romane, după acele oră de lectură. Faptul că fiecare a vorbit despre ceea ce a citit, i-a făcut curioşi pe colegi, aşa că în acest moment pot să vă spun cu mâna pe inimă că mulţi dintre elevii mei citesc romane, pe langă temele obişnuite pentru ora de lectură şi chiar împrumută cărţi unii de la alţii. A devenit o competiţie, pentru că îşi consemnează titlurile romanelor citite, iar la sfărşitul clasei a III-a desemnăm „campionii lecturii”. Între timp, fiecare şi-a amenajat acasă o mini-bibliotecă, pe care au prezentat-o pe grupul nostru de WhatsApp, pentru că ...da, avem un grup pe această reţea de socializare, dacă tot vorbim de informatizare şi de era comunicării on-line. Cu acestă ocazie învăţăm şi să ne asumăm responsabilitatea celor scrise şi să respectăm reguli de comunicare în grup.

    O altă provocare a fost când elevii au conceput în echipă sau singuri, din cartoane, foi colorate şi câteva instrumente de scris... câte o carte; o carte cu poezii sau poveşti, transcrise sau create de ei, cu imagini desenate sau coleje. Fiecare cum a dorit. A fost proiectul lor, primit după vacanţa intersemestrială. Joaca cu imaginile și cuvintele poate fi dificilă, uneori, dar numai pentru cei care pun bariere în fața imaginației și nu dau frâu liber creativității. Elevii mei au contrazis vechea zicală Teoria ca teoria, dar practica te omoară, realizând minunate CĂRȚI. Migala și atenția cu care au fost realizate au dovedit faptul că elevii știu să opereze cu noțiuni precum: copertă, filă, pagină, cuprins, titlu, autor, editură. În plus, ei știu să deseneze, să picteze, să decupeze, să lipească, să perforeze, să asambleze, să transcrie ordonat și corect, să inventeze povești și poezii, să culeagă informaţii şi să le prelucreze, să arajeze textul și imaginile în pagină, adică știu să pună în practică ceea ce învață. Poveştile lor sunt, în mare parte, despre animale şi despre experienţele lor de viaţă, unele sunt adevărate aventuri organizate pe capitole, ca şi romanele. Rezultatul muncii poate fi admirat în expoziția amenajată în holul principal al şcolii. Proiectul „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”mi-a demonstrat că fiecare carte închide în ea un suflet şi, cum o atingi cu ochii şi cu mintea, sufletul se deschide ca un prieten bun.

    Povestea nu se termină aici. Elevii mei îşi doresc mai mult: îşi doresc să scrie o „carte adevărată”.  Ce este o „carte adevărată”? Este „o carte cu poveşti care să se găsească la bibliotecă sau chiar în librărie şi pe care să o poată citi mulţi copii”. Provocarea a fost făcută, dar pentru realizarea acestui proiect mai avem de învăţat. Știu că datoria mea de dascăl este să duc povestea mai departe!

Prof. înv. primar Hirina Bianca Mihaela