Saptamana lecturii
Saptamana lecturii

     Săptămâna lecturii

      Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” găzduiește în perioada 8-12 aprilie a IX-a ediție a Săptămânii Lecturii, activitate din cdrul proiectului Promovarea lecturii prin demersuri educative nonformale, proiect înscris în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene, avizat M.E.N./2019, pag.5, poziția 121. 

      Activitățile din această perioadă sunt organizate de profesorii de limba și literatura română, având scopul de a forma și cultiva gustul estetic pentru literatură.

      Elevii sunt implicați într-o serie de activități care vizează: dezvoltarea capacităților de înțelegere a textelor, plăcerea pentru lectură, familiarizarea cu lucrul în grupe pentru realizarea unor produse concrete, abordarea transdisciplinară a literaturii, dar și dezvoltarea competenței de scriere creativă sau reflexivă.

      Printre activitățile desfășurate se numără: expoziția „Ne mândrim cu ce citim!”, Concursul de Ghicitori, activitatea de la „De la carte la film”, expoziția „Legendele popoarelor”, „Povești maghiare ilustrate”, „Călătoriile mele ... literare”, „Bibliotecar pentru o zi”, „Târg de carte” și „Expoziția de benzi desenate”.

 

      Activitățile derulate se desfășoară în colaborare cu doamna Elena Boţoc, care le va dezvălui celor interesaţi ce reprezintă munca de bibliotecar, dar și pasiunea pentru cărți. Pe parcursul întregii săptămâni, pe holul central vor fi expuse cele două expoziții, prin care se dorește acapararea interesului elevilor față de lectură. Expoziția „Ne mândrim cu ce citim!” conține lucrări ale elevilor realizate pe baza lecturilor parcurse de aceștia, dar și scrisori prin care elevii le recomandă altor elevi câteva sugestii de lectură.

     „Târgul de carte” este gândit ca o activitate, care are menirea de a pune în practică un schimb de cărți între elevi, cărți care sunt prezentate de elevii din clasele participante, iar ceilalți elevi având posibilitatea de a împrumuta pe parcursul vacanței de primăvară cel puțin o carte din cele propuse și aduse de elevi.

       Săptămâna Lecturii se va încheia cu premierea elevilor participanți la Concursul de Ghicitori, dar și cu activități plăcute pe care elevii le așteaptă cu entuziasm.

Prof. Jecalo Iovănescu Geanina